9 februarie 2014

Conversaţii cu Dumnezeu •
Juramintele lui Nancy si Neale
Neale Donald Walsch


"Dă-i drumul. Scrie jurămintele aici! îmi asum Eu toată responsabilitatea. Oamenii le vor iubi. Le va da o idee despre ce vorbim noi aici. Şi, de ce nu s-ar putea chiar să vrei să-i inviţi şi pe alţii să folosească aceste jurăminte care nu sunt cu adevărat Jurăminte ci Declaraţii de Căsătorie.
Bine, în regulă. Iată ce am rostit Nancy şi cu mine, unul către celălalt, când ne-am căsătorit mulţumită inspiraţiei pe care am primit-o:
Preotul:
Neale şi Nancy au venit aici astă seară pentru a-şi face o promisiune solemnă sau pentru a rosti un jurământ sfânt.
Neale şi Nancy au venit aici pentru a face publică dragostea lor unul faţă de celălalt; pentru a anunţa adevărul lor; pentru a declara alegerea lor de a trăi şi de a fi parteneri şi de a evolua împreună, alegere rostită cu voce tare şi în prezenţa voastră, din dorinţa lor ca să ajungem cu toţii să ne simţim o parte foarte reală şi intimă a deciziei lor, făcând-o astfel şi mai puternică.
Ei au mai venit astă seară aici şi cu speranţa că acest ritual de unire a celor doi ne va ajuta să ne apropiem cu toţii mai mult. Dacă sunteţi aici astă seară cu soţia sau partenerul vostru, fie ca această ceremonie să constituie o reamintire, o reîntărire a propriilor voastre legături de dragoste.
Vom începe prin a pune întrebarea: De ce se căsătoresc oamenii? Neale şi Nancy au răspuns la această întrebare pentru ei înşişi şi mi-au spus răspunsul.
Vreau să-i mai întreb încă o dată, astfel încât ei să devină siguri de răspunsul lor, convinşi de înţelegerea !or şi fermi în angajamentul faţă de adevărul lor comun.
(Preotul ia doi trandafiri roşii de pe masă).
Aceasta este Ceremonia Trandafirilor, prin care Neale şi Nancy împărtăşesc acelaşi mod de a gândi şi sărbătoresc acest lucru.
Neale şi Nancy, mi-aţi spus că sunteţi ferm convinşi că înţelegeţi că nu vă angajaţi în această căsătorie din motive de siguranţă, că unica siguranţă reală nu se află în a poseda şi a stăpâni şi nici în a fi posedat şi stăpânit, nici în a pretinde sau a vă aştepta la ceva, nici măcar în a spera că ceea ce credeţi că vă trebuie în viaţă va fi oferit de către celălalt, ci mai degrabă, în a şti că tot ceea ce vă trebuie în viaţă toată dragostea, toată înţelepciunea, toată puterea de intuiţie, toată tăria, toată cunoaşterea, toată înţelegerea, toată grija, toată compasiunea şi toată forţa se află în interiorul vostru.
Şi că nu vă căsătoriţi unul cu celălalt în speranţa de a obţine aceste lucruri, ci în speranţa de a da aceste daruri, astfel încât celălalt să le poată avea şi mai din plin.
Asta este ceea ce aţi înţeles pe deplin în această seară?
(Ei spun, Da).
Neale şi Nancy, mi-aţi spus că a-ţi înţeles pe deplin că nu vă angajaţi în această căsătorie ca să faceţi din ea un mijloc prin care, într-un fel, să vă îngrădiţi, controlaţi, împiedicaţi sau opriţi unul pe celălalt de la exprimarea adevărată şi slăvirea cinstită a ceea ce este mai înalt şi mai bun în voi, inclusiv dragostea voastră faţă de Dumnezeu, dragostea voastră de viaţă, dragostea voastră de oameni, dragostea voastră de creativitate, dragostea voastră de muncă, sau de orice aspect al fiinţei voastre care vă reprezintă cu adevărat şi vă aduce bucurie. Asta este ceea ce aţi înţeles pe deplin în această seară?
(Ei spun, Da).
În al treilea rând, Neale şi Nancy, mi-aţi spus că nu vedeţi căsătoria ca pe ceva care produce obligaţii, ci ca pe ceva care oferă oportunităţi.
Oportunităţi pentru evoluţie, pentru deplină exprimare de Sine, pentru a vă ridica vieţile la potenţialul lor cel mai înalt pentru a vindeca orice gând fals sau idee meschină pe care aţi avut-o vreodată despre voi înşivă şi pentru reunire supremă cu Dumnezeu, prin comuniunea sufletelor voastre.
Că aceasta este cu adevărat o Sfântă împărtăşanie, o călătorie prin viaţă, în care vă iubiţi ca parteneri egali ce împărtăşesc în mod egal atât autoritatea cât şi responsabilităţile inerente oricărui parteneriat care duc în mod egal poverile ce se ivesc şi se scaldă în mod egal în bucurii.
Asta este viziunea în care vreţi să vă angajaţi acum? (Ei spun, Da).
Vă dau acum aceşti trandafiri roşii, care simbolizează înţelegerea voastră individuală a acestor lucruri Pământeşti; că amândoi cunoaşteţi şi sunteţi de acord cu felul în care va fi viaţa voastră în forma voastră trupească şi în interiorul structurii fizice numită căsătorie. Daţi acum unul altuia aceşti trandafiri, ca pe un simbol al faptului că amândoi împărtăşiţi cu dragoste aceste cunoaşteri şi înţelegeri superioare.
Acum îl rog pe fiecare dintre voi să ia un trandafir alb. El este un simbol al înţelegerii voastre superioare, a naturii voastre spirituale şi a adevărului vostru spiritual. El reprezintă puritatea Sinelui Vostru Real, Cel Mai înalt, cât şi puritatea dragostei lui Dumnezeu care străluceşte asupra voastră, acum şi întotdeauna.
(îi dă lui Nancy trandafirul cu inelul lui Neale pe tulpină şi lui Neale trandafirul cu inelul lui Nancy pe el).
Ce simboluri aduceţi voi ca o amintire a promisiunilor pe care le-aţi dat şi le-aţi primit astăzi?
(Fiecare scoate inelul de pe tulpină, dându-l preotului care-l ţine în mână în timp ce spune).
Cercul este simbolul Soarelui şi al Pământului şi al universului. Este simbolul sfinţeniei şi al perfecţiunii şi al păcii. Este, de asemenea, simbolul eternităţii adevărului spiritual, al dragostei şi vieţii a ceea ce nu are nici început şi nici sfârşit. Şi, în acest moment Neale şi Nancy aleg ca el să fie şi un simbol al unităţii, dar nu al posesiunii; al unirii, dar nu al restricţiei; al învăluirii, dar nu al prinderii în capcană. Pentru că dragostea nu poate fi posedată şi nici nu i se pot pune restricţii iar sufletul nu poate fi niciodată prins în capcană.
Acum, Neale şi Nancy vă rog să luaţi aceste inele pe care vreţi să le daţi unul celuilalt.
(Ei iau fiecare inelul celuilalt).
Neale, te rog să repeţi după mine:
Eu, Neale, îţi cer ţie, Nancy, să fii partenera mea, iubita mea, prietena mea şi soţia mea. Anunţ şi declar intenţia mea de a-ţi dărui cea mai profundă prietenie şi dragoste, nu numai în clipele tale bune, ci şi în cele rele, nu numai când îţi vei aminti cu claritate Cine Eşti, dar şi când vei uita, nu numai când vei acţiona cu dragoste, ci şi când nu o vei face. Mai anunţ în faţa lui Dumnezeu şi a celor prezenţi aici că mă voi strădui întotdeauna să văd Lumina Divinităţii din tine şi mă voi strădui întotdeauna să împărtăşesc cu tine Lumina Divinităţii din mine, chiar atunci când, şi în special atunci când vor apărea momente de întuneric.
Intenţia mea este să fiu cu tine pentru totdeauna într-un Parteneriat Sfânt al Sufletului pentru ca să putem face împreună lucrarea lui Dumnezeu şi să împărţim tot ceea ce este bun în noi cu toţi cei a căror viaţă o atingem.
(Preotul se întoarce către Nancy).
Nancy, de bună voie răspunzi cererii lui Neale de a fi soţia lui? (Ea răspunde, DA).
Acum, Nancy, te rog să repeţi după mine:
Eu, Nancy, îţi cer ţie, Neale, (ea face acelaşi jurământ).
(Preotul se întoarce către Neale).
Neale, de bună voie răspunzi cererii lui Nancy de a-i fi soţ? (răspunde, DA).
Vă rog pe amândoi să luaţi inelele pe care vreţi să le daţi unul altuia şi să repetaţi după mine: Cu acest inel te iau în căsătorie, iau acum inelul pe care mi-l dai (fac schimb de inele) şi îl pun pe mâna mea (îşi pun inelele în degete) ca toţi să vadă şi să cunoască dragostea mea pentru tine.
(Preotul încheie).
Recunoaştem pe deplin conştienţi că numai un cuplu îşi poate oficia unul altuia taina căsătoriei şi numai un cuplu o poate face să fie sfântă. Nici biserica mea şi nici puterea investită în mine de către Stat nu-mi pot oferi autoritatea de a declara ceea ce numai două inimi pot declara şi ceea ce numai două suflete pot face să fie real.
Iar acum, în măsura în care tu, Nancy, şi tu, Neale, aţi rostit adevărurile pe care le-aţi scris deja în inimile voastre şi le-aţi mărturisit în prezenţa prietenilor voştri şi a Unicului Spirit Viu, constatăm cu bucurie că voi v-aţi declarat a fi soţ şi soţie.
Să ne unim acum în rugăciune.
Spirit al Dragostei şi al Vieţii: două suflete s-au găsit unul pe altul în această lume. Destinele lor vor fi unite într-unul singur şi necazurile şi bucuriile lor nu vor mai fi separate."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu